LPS Bacău

Acasă » 2015 » martie

Arhive lunare: martie 2015

Be Someone in Europe – Norvegia

Cea de a patra întâlnire din cadrul proiectului Comenius Be Someone in Europe s-a desfășurat în perioada 16-20 martie 2015, întâlnire la care, din partea Liceului cu Program Sportiv Bacău, au prof. Ana Maria Rotaru și Mădălin Gabriel Anghel, elev în clasa a XI-a A)

Obiectivele acestei întâlniri de proiect au urmărit: omogenizarea grupului de lucru mixt, format din profesori și elevi, spargerea barierelor lingvistice între elevi, evaluarea CV-urilor lucrate de către grupurile de elevi, precum și a scrisorilor de intenție, stabilirea conținutului broșurii pentru al doilea an de proiect, produsul final al parteneriatului. De asemenea, întâlnirea și-a propus ca toti participanții să cunoască specificul sistemului de învățământ norvegian, să afle detalii importante despre piața muncii locale, în condițiile în care Norvegia este a doua țară lumii în privința raportului PIB/locuitor.

Activitățile derulate pe parcursul acestei întâlniri au fost atractive, formative, special proiectate pentru elevi. Astfel, elevii școlii gazdă au fost cei care i-au învățat pe invitați cuvinte și idiomuri din limba norvegiană, au ghidat participanții la vizitele tematice organizate atât în școala gazdă, cât și în localitatea Lom. Elevii au susținut prezentările cu privire la redactarea unui CV și la specificul scrisorilor de intenție întocmite. Aceștia au primit feed-back de la angajatorul la care anterior au trimis aceste Cv-uri. Totodată, elevii, coordonati de către profesori și un antreprenor local, au întocmit în grupuri mixte, noi CV-uri și scrisori de intentie, aceasta după ce au aflat care sunt stereotipurile la care trebuie să renunțe, înțelegând precis maniera de întocmire solicitată de către antreprenor.

Elevii și profesorii participanți au aflat unde și cum pot aplica pentru un loc de muncă în Norvegia.

Rezultatele întâlnirii pot fi enumerate cu ușurință: platforma Twinspace, unde s-au încărcat, la zi, toate activitățile derulate, prezentările elevilor, fotografii, competențele demonstrabile ale participanților, atât din punct de vedere cultural, cât și lingvistic.

Ne pregătim pentru ultima întâlnire de proiect, din Germania!

prof. Mihaela Bibire