LPS Bacău

Acasă » 2015 » mai

Arhive lunare: mai 2015

Be Someone in Europe – Ultima întâlnire de proiect, Germania

Proiectul Be Someone in Europe se apropie de final. Au fost doi ani frumoși în care atât elevii, cât și profesorii implicați au înățat multe, au dobândit competențe, și-au făcut prieteni.

Ultima întâlnire a avut loc la școala coordonatoare, în perioada 4-8 mai 2015. La această întâlnire, din cadrul Liceului cu Program Sportiv Bacău, a participat un elev, Mihai Măriuță (clasa a Xi-a A) și coordonatoarea de proiect, prof. Mihaela Bibire.

Obiectivele reuniunii au fost generoase întrucât s-a urmărit evaluarea întregului proiect, atât din punctul de vedere al participanților (elevi și profesori deopotrivă), cât și din punctul de vedere al activităților, rezultatelor și produselor finale. De asemenea, întâlnirea a însemnat și o modalitate de a închide acest proiect într-un mod festiv, prin organizarea unei întâlniri cu reprezentanți ai comunitătți locale din Geestacht, pentru a putea analiza tot ciclul acestui parteneriat. În plus, întâlnirea a urmărit ca toti participanții să înțeleagă ce înseamnă sistemul vocațional dual din Germania.

Calendarul activităților a fost unul încărcat:

  • vizitarea școlii din Geestacht
  • vizitarea școlii din Molln, scoala căreia i se subordonează și cea din Geestacht
  • prezentarea sistemului dual de învățământ
  • sesiuni de lucru în vederea pregătirii materialelor pentru a fi expuse publicului
  • sesiuni de evaluare a proiectului, a elevilor și a profesorilor implicați în mobilități
  • sesiune de lucru pe tema întocmirii raportului final, în ceea ce privește partea comună, sectiunea E
  • vizite tematice în regiunea Holstein.

Rezultatele acestei întâlniri de proiect au fost: expozitia de boards din cadrul școlii din Geestacht, afișul de evaluare a întregului proiect, testimoniale încărcate pe site-ul proiectului, fotografii.

germany1

Încheiem, astfel, o colaorare frumoasă pe parcursul celor doi ani de proiect (2013-2015), care nu poate decât să deschidă porțile spre noi oportunități atât în plan personal, cât și profesional, pentru elevii și profesorii școlilor implicate.

prof. Mihaela Bibire