Proiectele europene sunt cel mai bun prilej de a ieși din zona de confort și de arăta celorlalți că abilitățile tale se evidențiază mai ales dincolo de orele de curs. Este un lucru demonstrat de fiecare dată când elevii noștri s-au afirmat în context european, ieșind din contextul banal și, uneori, monoton al școlii.
În perioada 2-8 iunie 2018, echipa Liceului cu Program Sportiv Bacău a fost în Bulgaria, într-o mobilitate din cadrul proiectului Erasmus Plus – Online Marketing Tools for VET Students. Este cea de a doua mobilitate care implică elevi, prima derulându-se în România, în perioada 11-17 martie 2018.
Obiectivul principal al acestei întâlniri a fost prezentarea zonelor cu potențial turistic în zona în care se află fiecare dintre cele 5 școli implicate în proiect, respectiv IISS F.sco D’Aguirre-Dante Alighieri din Italia, Profesionalna gimnaziya po turizam „D-r Vasil Beron” din Bulgaria, Arkas Narlidere Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi din Turcia, Lycee Proffesionnel Guerande – O. Guichard din Franța și Liceul cu Program Sportiv Bacău, din România. În acest sens, fiecare echipă a pregătit prezentarea regiunii, a țării, a școlii și o broșură cu potențialul turistic.
Echipa Liceului cu Program Sportiv Bacău a avut în componența sa elevii Mia Vieru (10A), Mădălin Bologa (10B), Adi Marin (11B), Andrei Gîlcă (11B) și George Maftei (11B), coordonați de prof. Lavinia Samson, prof. Andreea Enache și prof. Diana David.
Activitățile au fost variate pentru fiecare dintre cele 5 zile de lucru.
Ziua 1
Echipele au spart gheața cu câteva jocuri, pentru a se cunoaște mai bine și a se acomoda cu atmosfera. A urmat o scurtă lecție de limba bulgară, cu ajutorul căreia elevii și profesorii au învățat câteva cuvinte și expresii uzuale. De asemenea, câteva eleve ale liceului din Bulgaria au prezentat dansuri și melodii populare specifice. Activitățile au continuat cu doi invitați speciali care au vorbit despre dificultățile și satisfacțiile unei afaceri proprii, răspunzând întrebărilor celor prezenți.
Totul se învață prin joc, de aceea, următoarea activitate a vizat un joc de rol: cum îi convingi pe ceilalți să-ți cumpere invenția?
Seara a fost dedicată activităților culturale, astfel că întreaga echipă a vizitat obiective turistice din Veliko Târnovo.
Ziua 2
Luni dimineață s-a făcut primirea oficială la Liceul de Turism “Dr Vassil Beron”. După discusul de bun-venit al doamnei director Tatyna Dancheva, grupul a făcut turul școlii. Au urmat activitățile de prezentare a țărilor, școlilor și regiunilor din care vine fiecare grup. Activitățile serioase au fost alternate cu unele menite să destindă atmosfera. Elevii au schimbat impresii și au găsit căi de comunicare față în față sau pe rețele de socializare, au jucat un meci de baschet și au legat prietenii.
O plimbare în centrul vechi, vizita la Muzeul de Ceară și la cetatea Samovodska Charshia, “Tsarevets” au încheiat cu succes o zi minunată.
Ziua 3
Ziua a debutat cu o întâlnire oficială cu prefectul (guvernatorul) regiunii Veliko Târnovo. Apoi elevii au fost invitați să socializeze altfel. Cea mai reușită metodă în acest sens s-a dovedit a fi tot sportul! Astfel că s-au foemat echipe de fotbal (fete, băieți) și a avut loc campionat între țări la baza sportivă de pe “Sveta Gora”.
La prânz, elevii au fost invitați să lucreze pe o platformă online, în timp ce profesorii au lucrat cu Mobillity tool și E- twinning. Surpriza serii a fost una… culinară. Elevii au format grupe pentru a prepara o plăcintă cu brânză specifică zonei.
Activitățile s-au încheiat cu seara multiculturală.
Ziua 4
Această zi a fost dedicată în întregime vizitelor culturale. Muzeul miniaturilor, apoi mănăstirile Etara, Bozhentsi, Tryavna, Subotkovtsi, Dryanovo.
Ziua 5
Ultima zi de activități a pus accentul pe prezentarea broșurilor și realizarea unui e-book referitor la potențialul turistic al fiecărei regiuni din care provin echipele. A urmat evaluarea activităților derulate în cadrul acestei întâlniri de proiect și un scurt concurs între echipe. Întâlnirea profesorilor a vizat planul de lucru pentru următoarea mobilitate, care va avea loc în octombrie, în Franța.
Rezultatele acestei întâlniri de proiect se referă la produsele finale care vor fi încărcate pe platformele specifice, dar și în felul în care această experiență a schimbat perspective și mentalități, mai ales la nivelul elevilor:
„Această experiență a fost una de neuitat pentru că a reprezentat un prag al dezvoltării mele personale. Am învățat că poți găsi oameni minunați, veseli și plini de viață și dincolo de granițele țării. Le mulțumesc elevilor din Bulgaria, Turcia, Franța și Italia pentru momentele de neuitat și pentru emoțiile pe care le-am trăit împreună”. (Mădălin George)
[…] Online Marketing Tools for VET Students în Bulgaria […]
[…] Online Marketing Tools for VET Students în Bulgaria […]