Educația nu este sinonimă cu școala, dar o cuprinde, așa cum cuprinde și familia sau comunitatea. Pentru că dincolo de informațiile prețioase și deprinderile, abilitățile sau competențele pe care le dobândesc elevii noștri, esența instituției școlare rămâne educația. Aceasta se referă la ceea ce este bine, frumos, valoros sau util pentru întreaga viață.
Din 1994, UNESCO a desemnat ziua de 5 octombrie, Ziua Mondială e Educației. În fiecare an este marcată în școlile din România prin activități specifice.
La Liceul cu Program Sportiv Bacău, printre antrenamente și pregătirile pentru competiții, elevii s-au implicat într-o serie de activități care să rupă barierele mediului formal. Chiar dacă majoritatea activităților s-au desfășurat în sălile de clasă, ele au vizat diferite aspecte ale educației, desfășurându-se sub forma unor discuții, dezbateri, prezentări sau activități artistice.
Clasa a VII-a, coordonată de doamna dirigintă, prof. Oana Răduț, a fost antrenată în discuții despre ce înseamnă educație, rolul ei și diferitele forme, având ca obiective conștientizarea rolului educației în personalitatea umană și dezvoltarea abilităților de comunicare. Apoi, împreună cu elevii clasei a V-a, coordonați de doamna dirigintă, prof. Loredana Teleagă, au vizionat un film. Activitatea a avut ca obiective consolidarea relațiilor în grupul clasei și dezvoltarea orizontului de cunoaștere.
O altă activitate a vizat exerciții de dezvoltare personală. Elevii clasei a IX-a A, împreună cu profesorul diriginte Mihai Mihalcea, au împărtășit pasiuni, preferințe, opțiuni pentru viitor, așteptări pentru această etapă a vieții lor.
Tot dezvoltarea personală a fost subiectul lecției deschise la dirigenție, propusă de consilierul educativ al Liceului cu Program Sportiv Bacău. Sub titlul „Cum luăm decizii în viașa noastră?”, lecția a urmărit, pe de o parte, conștientizarea etapelor pentru a lua o decizie corectă, iar pe de altă parte, abilitățile de comunicare. Lecția a reunit elevi ai claselor a IX-a C, a X-a A și a XI-a B, care au discutat, au întreprins o călătorie virtuală cu balonul, au luat decizii, au pus întrebări și s-au jucat alături de profesorii prezenți la activitate: prof. Nicoleta Rusu, prof. Monica Gîlcă, prof. Enache Andreea și lab. ing. Gabriela Căsăneanu. La activitate a fost prezent și directorul instituției, prof. dr. Dragoș Ioan Furdu.
Activitățile au continuat cu manifestarea spiritului de echipă. O parte din elevii clasei a XII-a A, împreună cu doamna dirigintă, prof. Teodora Palaghia și câțiva elevi ai clasei a X-a A, diriginte prof. Diana David, împreună cu prof. Andreea Enache și prof. Mihai Mihalcea, au susținut echipa de handbal CSM Bacău, în meciul pe care l-au susținut cu LPS Suceava, la Sala Sporturilor. Din echipa CSM Bacău fac parte #elevicucarenemândrim de la clasa a XII-a A – Răzvan Brînduș, Eduard Marcu, Ionuț Vamanu, Eduard Iordachi – și de la clasa a XI-a A – Sebastian Murariu, Andrei Doagă, Rareș Stănică și Vlad Băisan.