LPS Bacău

Acasă » 2022 » septembrie

Arhive lunare: septembrie 2022

Bianca Vascan – Scriitoare la 16 ani

Elevii noștri sunt mai mult decât sportivi la un liceu de profil. De multe ori avem bucuria de a-i descoperi dincolo de ceea ce presupunem că este acest „statut”. Bianca Ștefania Vascan este elevă în clasa a XI-a A, cu o pasiune pentru scris. Ne-am propus să o cunoaștem mai bine, astfel că i-am adresat câteva întrebări.

Bianca Vascan – XI A

   •          Cine ești?

Nu aș putea crea o definiție care să mă cuprindă în totalitate. Ca om, sunt Vascan Bianca Ștefania, o fire care caută conexiuni profunde. Ca autor, sunt cea care se joacă cu vorbele și ideile pentru a crea legături cu cititorii.

            •          Ce reprezintă scrisul pentru tine?

Pentru mine scrisul este cea mai pură formă de terapie, dar și o șansă de a conecta suflete necunoscute cu ajutorul rândurilor mele. Atunci când scriu încerc să adaptez situații și teme de actualitate. Cărțile mele cuprind emoții dureroase, în încercarea de a ajuta cititorii puși în pielea personajelor mele.

            •          Despre ce sunt cărțile tale?

Prima mea carte, Pierdut printre oameni, capturează imaginea bullying-ului în școli, discriminarea din partea colegilor și ignoranța profesorilor. Ofer o parte din propria mea poveste de viață prin ochii lui Adam, un preadolescent vulnerabil. Este un manuscris plin de lacrimi, bucurie, anxietate și împăcare cu sine. O poveste care îmi doresc să inspire la fel cum luna inspiră sufletele rătăcite. Aceasta carte a apărut pentru a expune problemele adolescenților. Probleme dureroase. Mulți nu cred că noua generație are vreo grijă, dar sunt atât de mulți tineri care se luptă singuri cu depresia, anxietatea, problemele din familie și multe altele. Prin Pierdut printre oameni îmi doresc să fac aceste necazuri auzite și înțelese. Sper ca fiecare rând să își găsească drum spre inimile voastre.

A doua mea carte, Spirite sub lupă, este un roman fantasy cu puțin mister. Aria este o tânără jurnalistă care urăște să fie în fața camerelor. Preferă să stea pe teren sau să scrie articole despre cele mai recente știri. Colaborează de aproape cu un detectiv privat, Cesar. Amândoi rămân fără soluții înaintea unui caz dificil: oamenii dispar fără urmă din cartierul Joona. Din ce în ce mai multe familii fericite sunt distruse. Frustrarea se acumulează în interiorul jurnalistei. Aria începe să se întrebe dacă nu cumva există câte un ocean în interiorul fiecăruia. Un ocean care umple inimile cu lacrimi neplânse. Își amintește de tatăl ei, de loviturile lui și de uriașă distanta dintre ei. Liniștea mamei o urmează pe drum. Îi oferă o motivatie majoră: să devină ea vocea celor care nu pot vorbi. Se apropie de o revelație majoră. Însă ceva o urmărește. Spiritele de mult uitate par să prindă viață din nou. Fiind încăpățânată ca un berbec, Aria refuză să renunțe la caz. Din fericire cineva îi cunoaște obiceiurile și apare exact în punctul în care vulnerabilitatea ei creste. Alatus, un spirit. Prietenul ei din copilărie. O salveaza din apartamentul ei și o aduce în singurul loc sigur la care se poate gândi: Tărâmul. Iubirea lor crește pe măsură ce cazul avansează. Aici li se alătură Sparrow, fără glas. Provocările li se aruncă la picioare, încercând să îi oprească. Cine va fi mai puternic? Voința de fier a jurnalistei, înțelegerea lui Alatus sau spiritele pline de mister?

În prezent lucrez la alt proiect, un roman fantasy, despre fricile oamenilor. Fobbia.

            •          Care este audiența la care vrei să ajungi?

Când am început să scriu, am plecat de la ideea de a ajuta alți adolescenți. Îmi doresc ca oamenii să știe că sănătatea mintală este importantă. Că nu sunt singuri. Pentru unii poate părea un subiect cu totul neimportant, dar pentru mine este un mic univers nedescoperit. Fiecare persoană întâlnită vine cu o poveste proprie.

            •          Cum apare inspirația? Ai un timp programat pentru scris sau ești spontană?

Încerc să nu mă axez doar pe vârfurile de inspirație/ motivație. Când vine vorba de scris, mereu apare altceva în cale. Fie că e vorba de oboseală, fie de programul încărcat. Încerc să scriu zilnic 1000-2000 de cuvinte. Cu un program consistent, proiectele mele cresc văzând cu ochii. Scriu toată ziua, pe câte o bucată ruptă de lume. Fie notez pe carnete, pe foi, pe șervețele sau în notițe. Ideile apar peste tot în jurul meu. Pentru că lumea este atât muza mea, cât și destinația cărților mele.

            •          Ce ai împărtăși cu un scriitor aflat la început de drum?

Probabil toată lumea are nevoie să audă următoarele cuvinte: crezi în tine, în visul tău, în oameni. Viața ne umple des de dezamăgiri, însă ne alină cu momente dulci de fericire. A scrie o carte este un drum greu. Mereu auzi atât laude, cât și critică. Depinde cum lași lucrurile să te afecteze. Consider că trebuie să ai un țel foarte bine stabilit. Un drum, la care să tot adaugi cărămizi. Și, uneori, apar persoane care te ajută să construiești. Nu lăsa critica sau teama să te oprească! O carte este un puzzle pe care doar tu poți să îl asamblezi. La fel ca o viață.

Publicitate

O lecție de viață cu Daniel Simion

Fiecare generație de elevi este unică. De unii elevi îți amintești pentru că erau amuzanți, de alții că erau ambițioși, unii erau implicați în activitatea școlară și extrașcolară, alții păreau pierduți în găsirea propriului drum prin viață. Tot ceea ce îți dorești, ca profesor, la finalul unui ciclu de învățământ este ca viitorii adulți să aibă suficiente resurse pentru a REUȘI.

Daniel Simion – absolventul liceului nostru, promoția 2016, a acceptat invitația de a se întâlni cu generația actuală a Liceului cu Program Sportiv Bacău, pentru discuție “out of the box”, pe teme de interes pentru adolescenți: Care este rolul școlii? Ce vreau să fac pe viitor? Să aleg străinătatea? Cum te poți realiza ca absolvent al unui liceu cu profil sportiv?

“Timp de doisprezece ani, școala aceasta a fost a doua mea casă”

Printr-un exercițiu emoționant de sinceritate, Daniel le-a împărtășit colegilor săi mai tineri experiența celor doisprezece ani petrecuți în această școală, dar și experiența celor 7 ani în străinătate. Din discuțiile interactive s-au creionat câteva idei de reținut:

  • Fiecare elev va avea întâlnirea providențială cu cel puțin un profesor și va fi decisivă pentru viitorul său.
  • Un viitor se poate face și în țară, nu doar în străinătate.
  • Nu ocoliți lectura, mai ales cărțile de dezvoltare personală!
  • Anii de liceu sunt anii în care se leagă prietenii pe viață.
  • Școala nu pregătește pentru viață, din păcate, dar anumiți oameni pe care îi întâlnești aici o pot face.
  • Ieșiți din telefoane și bucurați-vă de prezent!
  • Participați la proiectele Erasmus+!
  • Bacalaureatul este un examen important, tratați-l ca atare!

La întâlnirea inițiată de Daniel, împreună cu unul dintre profesorii lui de suflet, prof. Lucian Mușet, au participat elevii clasei a X-a A (diriginte, prof. Diana David) și elevii clasei a XI-a A (diriginte, prof. Mihaela Bibire). Mesajul venit de la „unul de-ai lor” a avut un impact mai puternic. Tocmai de aceea, elevii s-au întrecut în a pune întrebări pentru a descoperi celebra ”cheie a succesului” așa cum a fost e în cazul lui Daniel.

Parcursul lui Daniel nu a fost unul ușor, ci a urmat suișuri și coborâșuri, așa cum experimentează majoritatea tinerilor care încearcă să-și construiască un viitor. Însă curajul de a vorbi deschis despre toate acestea, mulțumirea din ochii săi pentru că se consideră un om împlinit și fericit, bucuria de a fi împreună cu generația căreia specialiștii în resurse umane încă îi caută o denumire potrivită, toate acestea m-au făcut un om fericit astăzi. Aud adesea enunțul conform căruia profesia de cadru didactic nu este o meserie, ci o artă. În toate studiile de specialitate se vehiculează ideea că profesorul joacă un rol. El acţionează asupra unor oameni, şi aceştia reacţionează. Daniel a primit de la noi câte ceva și a împărtășit cu noi cum a ajuns absolventul unei facultăți prestigioase din Londra, de pe băncile unui liceu vocațional.

Mulțumim, Daniel!

prof. Mihaela Bibire