Acasă » Activități extrașcolare
Arhive categorie: Activități extrașcolare
LPS Bacău – o ECHIPĂ pentru Crosul Olimpic 2022
Duminică, 05.06.2022, s-a desfășurat la Bacău tradiționalul „Cros Național – Ziua Olimpică”. Liceul cu Program Sportiv Bacău nu putea lipsi de la un eveniment atât de popular, prin natura profilului vocațional, dar și pentru că este un prilej foarte bun de a ne face văzuți și apreciați, nu numai ca sportivi, ci și ca o echipă frumoasă. De aceea, ne-am înscris cu 42 de elevi de la clasele V-XI și trei membri ai personalului didactic. Unii s-au înscris dornici să primească un premiu, alții au dorit să fie prezenți de dragul mișcării și al exemplului personal. Desigur, în afară de participanții direcți, am avut sprijinul profesorilor diriginți și al profesorilor antrenori, prezenți pentru susținere sau pentru coordonarea activității, astfel încât lucrurile să meargă bine.

Contextul
Crosul Olimpic revine după o perioadă în care astfel de activități nu au mai putut fi organizate din cauza restricțiilor în contextul pandemiei. Poate de aceea a avut un succes uriaș, dacă ne raportăm la numărul de participanți. Această competiție sportivă a fost deschisă tuturor, elevi, părinți, profesori sau iubitori ai mișcării și s-a desfășurat pe categorii de vârstă, cu un traseu specific fiecărei categorii.
Evenimentul a fost organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport Bacău și în parteneriat cu Compania Dedeman. Printre invitații de onoare s-au aflat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimic și Sportiv Român, Simona Amânar, multiplu medaliată olimpică la gimnastică și Violeta Beclea-Szekely, medaliată olimpică la atletism.




Participanți
Din clasa a V-a au participat 13 elevi. Veseli și ambițioși, susținuți de doamna dirigintă prof. Raluca Bodescu, au fost, poate, cei mai nerăbdători să arate ce pot. Mândri să poarte pe tricou însemnele LPS Bacău, cei mai mici dintre participanții noștri au pus suflet în această competiție.


De la clasa a VI-a au participat 4 elevi, însoțiți și îndrumați de doamna dirigintă, prof. Oana Răduț. Mai timizi la început, s-au „activat” repede după încălzire și au plecat în forță spre linia de sosire.


Clasa a VII-a s-a înscris cu 6 elevi. Doamna dirigintă Roxana Reșet i-a pregătit și i-a înscris și chiar dacă nu a putut fi prezentă fizic, i-a susținut de departe. Alături de ei a fost doamna laborant inginer Gabriela Căsăneanu, „partenera” de activități extracurriculare.



După o excursie de neuitat, clasa a VIII-a și-a desemnat cei 6 reprezentanți pentru această competiție sportivă. Doamna dirigintă, prof. Loredana Teleagă, a fost cu siguranță cel mai implicat susținător al echipei! Mândră de proaspeții absolvenți, a profitat de acest moment pentru a crea alte amintiri frumoase împreună cu elevii. De altfel, din clasa cu cei mai aprigi susținători a ieșit și „campioana olimpică” de astăzi, Mihaela Munteanu, care a obținut locul I la categoria de vârstă și un premiu care a bucurat-o peste măsură: o bicicletă!





Clasa a IX-a A a avut 7 participanți și au „adoptat” și pe Ionuț Munteanu, de la clasa a IX-a C, care a și câștigat locul al II-lea la categoria lui de vârstă, având ca premiu o trotinetă. Cei mai veseli participanți la cros și, poate, cel mai închegat colectiv, cei de la 9 A au stat până la finalul activităților pentru a-și susține profesorii favoriți, înscriși și ei în competiție, la seniori.


Clasele a XI-a au avut 6 reprezentanți, unii dintre ei, pentru prima dată la un concurs de alergare. Deși nu sunt atleți, rezultatele lor au fost foarte bune, având în vedere numărul de participanți și pregătirea acestora.




Pentru cursa seniorilor, Liceul cu Program Sportiv Bacău a avut trei reprezentanți, pe departamente: prof. Mihai Mihalcea, directorul instituției, prof. Diana David, coordonator de programe și proiecte și Alexandra Iuganu, departamentul contabilitate. Scopul a fost acela de a demonstra că nu există vârstă potrivită sau nepotrivită pentru a accepta provocări, că poți să faci orice îți pui în minte și că nu ai nevoie de un motiv pentru mișcare, trebuie doar să profiți de fiecare oportunitate.



Susținători
Echipa a fost și mai mare decât cea prezentă pe „teren”. Nu poți participa la o competiție fără susținători. Ne-au fost alături prof. Mihaela Bibire, prof. Ioan Gorun, prof. antrenor Dan Ciudin, Răzvan Lungu, informatician. De asemenea, au participat cu sufletul și au făcut galerie părinți și colegi de clasă ai elevilor participanți. Mulțumiri speciale fotografilor „de serviciu” Ștefan Lungu (IX A) și Cosmin Hurmuzachi (IX C), fără de care nu ne-am fi putut bucura de amintirile frumoase ale acestui eveniment.

Ziua a fost un succes pentru Liceul cu Program Sportiv Bacău nu numai prin faptul că doi elevi au luat locul I și locul II și că foarte mulți s-au clasat în primii 10 sau primii 20 la categoria lor de vârstă, ci și prin faptul că am fost o ECHIPĂ, valoroasă prin implicare, prin prezență, prin susținere. Ne mândrim cu acest lucru și știm sigur că nu ne vom opri aici!


Galeria foto va fi încărcată curând pe pagina de Facebook a liceului.
Excursie tematică la Iași, cu elevii LPS Bacău
Proiectul ROSE a fost, în același timp, o oportunitate și provocare pentru elevii și profesorii Liceului cu Program Sportiv Bacău. Derulat în perioada 2018-2022, proiectul a avut ca obiective creșterea ratei de absolvire și a ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat. O muncă de echipă, cu greutăți și satisfacții în egală măsură. După cei patru ani în care întâlnirile față în față au fost limitate de restricțiile impuse de pandemie, iar eficiența activităților de remediere a fost afectată serios de faptul că orele s-au derulat în mediul online, am reușit să ducem la capăt și celelalte manifestări pe care ni le-am propus la începutul proiectului. Una dintre acestea a fost organizarea unor excursii tematice, prezente în grafic sub denumirea „Explorăm natura” și „Orientarea în carieră”.
Prima dintre aceste excursii a avut loc vineri, 27.05.2022, la Iași. Scopul a fost vizitarea unui centru universitar și familiarizarea cu atmosfera socială, economică și academică. Echipa coordonatoare a ales trei facultăți distincte, care ne-au primit cu entuziasm și ne-au prezentat oferta de școlarizare, beneficiile oferite și oportunitățile atât în perioada studenției, cât și după.
Obiectivele activității au fost:
- Motivarea elevilor pentru a urma o formă de învățământ superior.
- Cultivarea dorinței de a cunoaște și de a ști mai mult.
- Familiarizarea cu avantajele pe care le oferă un oraș universitar din perspective multiple.
Într-un moment în care alegerea unui drum devine destul de dificilă pentru tânărul absolvent, am considerat că această excursie le poate aduce un plus de motivație, poate oferi o șansă de a descoperi ceea ce ar putea deveni o carieră de succes.
Au participat 40 de elevi de la clasele a XII-a A, B, C și de la clasa a IX-a A, împreună cu prof. Teodora Palaghia (coordonator de proiect), prof. Diana David (coordonator programe și proiecte educative), prof. Mihaela Bibire și prof. Cătălina Chitaru.




Prima vizită a fost la Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași. Am luat în calcul faptul că elevii noștri sunt absolvenți ai unui liceu cu profil sportiv, astfel că le-ar putea folosi diversitatea oferită de o facultate de profil. Aici au vizitat baza sportivă (terenurile de sport, sala de fitnes, sala de culturism, cabinetul de kinetoterapie), au pus întrebări și au aflat de organizarea unei Școli de vară în iulie 2022, la care poate aplica orice elev din liceele prinse în proiectul ROSE. Bonus, am întâlnit un fost elev, prezent pe teren la examenele semestriale!








Următoarea oprire a fost Facultatea de Biologie. Gazda noastră, domnul prof. univ. dr. habil. Marius Ștefan, ne-a prezentat 10 motive pentru care să devii student la această facultate. Punctele de atracție au fost sesiunile derulate la mare sau la munte, pentru studierea diferitelor specii de plante sau animale în mediul lor natural.




Am vizitat apoi Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. Am aflat că este o instituţie specializată în învăţământul superior agronomic şi medical veterinar, cu anvergură la nivel naţional şi european. O parte dintre elevii de clasa a XII-a au fost interesați de oferta acestei universități, având în vedere că prezintă o serie de oportunități, văzute ca element de noutate pentru ei: agronomie, inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, ingineria produselor alimentare, horticultură, biotehnologii agricole, ingineria mediului, zootehnie, de licenţiaţi în biologie şi de doctori medici veterinari. Aici am aflat cum se nasc diferite tipuri de bere și am urmărit întregul proces tehnologic, am vizitat biblioteca, născută dintr-un concept nou în acest sens, iar apoi baza sportivă, unei fiecare a primit o „amintire”.
O oprire la Grădina Botanică ne-a ajutat să ne răcorim după atâta alergătură și să ne încărcăm bateriile pentru restul călătoriei.







Nu puteam vizita Iașiul fără să ne oprim la Palatul Culturii.

Orice excursie trebuie să țină cont și de nevoia pentru timpul individual, esențial pentru descoperire, experimentare și alegeri personale. Avem în vedere că fiecare este diferit și că trebuie să existe ocazia, chiar și într-o excursie organizată cu școala, să te poți simți liber să explorezi și să te descurci într-un loc nou.
E de apreciat, în astfel de ieșiri, felul în care se creează legături, starea de bine și atmosfera veselă, precum și faptul că se păstrează atitudinea de respect, chiar dacă am ieșit din sălile de clasă. Numai „bile albe” pentru elevii LPS Bacău!
Următoarea excursie va avea loc pe 03.06.2022, tot în cadrul proiectului ROSE.
5 Octombrie – Despre Ziua Educației la Liceul cu Program Sportiv Bacău
Educația nu este sinonimă cu școala, dar o cuprinde, așa cum cuprinde și familia sau comunitatea. Pentru că dincolo de informațiile prețioase și deprinderile, abilitățile sau competențele pe care le dobândesc elevii noștri, esența instituției școlare rămâne educația. Aceasta se referă la ceea ce este bine, frumos, valoros sau util pentru întreaga viață.
Din 1994, UNESCO a desemnat ziua de 5 octombrie, Ziua Mondială e Educației. În fiecare an este marcată în școlile din România prin activități specifice.
La Liceul cu Program Sportiv Bacău, printre antrenamente și pregătirile pentru competiții, elevii s-au implicat într-o serie de activități care să rupă barierele mediului formal. Chiar dacă majoritatea activităților s-au desfășurat în sălile de clasă, ele au vizat diferite aspecte ale educației, desfășurându-se sub forma unor discuții, dezbateri, prezentări sau activități artistice.
Clasa a VII-a, coordonată de doamna dirigintă, prof. Oana Răduț, a fost antrenată în discuții despre ce înseamnă educație, rolul ei și diferitele forme, având ca obiective conștientizarea rolului educației în personalitatea umană și dezvoltarea abilităților de comunicare. Apoi, împreună cu elevii clasei a V-a, coordonați de doamna dirigintă, prof. Loredana Teleagă, au vizionat un film. Activitatea a avut ca obiective consolidarea relațiilor în grupul clasei și dezvoltarea orizontului de cunoaștere.
O altă activitate a vizat exerciții de dezvoltare personală. Elevii clasei a IX-a A, împreună cu profesorul diriginte Mihai Mihalcea, au împărtășit pasiuni, preferințe, opțiuni pentru viitor, așteptări pentru această etapă a vieții lor.
Tot dezvoltarea personală a fost subiectul lecției deschise la dirigenție, propusă de consilierul educativ al Liceului cu Program Sportiv Bacău. Sub titlul „Cum luăm decizii în viașa noastră?”, lecția a urmărit, pe de o parte, conștientizarea etapelor pentru a lua o decizie corectă, iar pe de altă parte, abilitățile de comunicare. Lecția a reunit elevi ai claselor a IX-a C, a X-a A și a XI-a B, care au discutat, au întreprins o călătorie virtuală cu balonul, au luat decizii, au pus întrebări și s-au jucat alături de profesorii prezenți la activitate: prof. Nicoleta Rusu, prof. Monica Gîlcă, prof. Enache Andreea și lab. ing. Gabriela Căsăneanu. La activitate a fost prezent și directorul instituției, prof. dr. Dragoș Ioan Furdu.
Activitățile au continuat cu manifestarea spiritului de echipă. O parte din elevii clasei a XII-a A, împreună cu doamna dirigintă, prof. Teodora Palaghia și câțiva elevi ai clasei a X-a A, diriginte prof. Diana David, împreună cu prof. Andreea Enache și prof. Mihai Mihalcea, au susținut echipa de handbal CSM Bacău, în meciul pe care l-au susținut cu LPS Suceava, la Sala Sporturilor. Din echipa CSM Bacău fac parte #elevicucarenemândrim de la clasa a XII-a A – Răzvan Brînduș, Eduard Marcu, Ionuț Vamanu, Eduard Iordachi – și de la clasa a XI-a A – Sebastian Murariu, Andrei Doagă, Rareș Stănică și Vlad Băisan.
Let’s Do It, LPS!
De ani buni, 15 septembrie a devenit sinonim al unei acțiuni ample: Let’s Do It, Romania! Un soi de educație a spiritului civic, care presupune implicarea cetățenilor (adulți sau copii, elevi sau angajați ori chiar pensionari!) în activități de protejare a mediului înconjurător.
15 septembrie a devenit World Cleanup Day – un eveniment la care s-au înscris și elevii Liceului cu Program Sportiv Bacău, însoțiți de profesorii lor.
De ce ne-am înscris
Nu pentru puncte la dosar, nici pentru poza de final. Dar trebuie să recunoaștem că ne mândrim să fim acolo, lângă ceilalți oameni care au ales să-și rupă o zi din viața loc pentru a susține o idee. Ne mândrim că printre preocupările noastre sunt și acestea și, de aceea, poza de final este una care reflectă IMPLICARE și nu goana după imagine.
Ne-am înscris pentru că este o acțiune care
- dezvoltă simțul civic
- invită la a descoperi ce înseamnă activitățile de voluntariat
- reprezintă un prilej de socializare
- ne ajută să ne cunoaștem dincolo de barierele impuse de sala de clasă
- oferă o perspectivă nouă asura locurilor, oamenilor și a lucrurilor pe care le putem face împreună.
Cine?
Echipa Let s Do It, Romania! a recrutat voluntari, a atras parteneri, a organizat evenimentul și a pus la dispoziție mănuși, saci de gunoi și mijloace de transport pentru ca fiecare echipă să ajungă în locurile desemnate. Voluntarii nu au fost numai elevi. Am văzut grupuri de pensionari, angajați ai băncilor sau ai instituțiilor publice, pregătiți, sămbăta dimineața, pentru o experiență altfel.
Liceul cu Program Sportiv Bacău a participat cu 50 de elevi, coordonați de profesori și însoțiți de câțiva părinți.
Clasa a V-a – bobocii LPS – împreună cu doamna dirigintă, prof. Loredana Teleagă
Clasa a VII-a, conduși de doamna dirigintă, prof. Oana Răduț
Clasa a VIII-a, împreună cu doamna dirigintă, prof. Roxana Reșet
Li s-au alăturat elevii de liceu de la clasele a X-a A, a XI-a B și a XII-a A, coordonați de consilierul educativ, prof. Diana David.
Ne-au fost alături (la bine și la greu!) prof. Mihaela Burlacu și prof. Liviu Ciuraru.
Liderul de grup și inițiatorul activității a fost doamna ing. lab. Gabriela Căsăneanu
Unde?
Deși inițial ni s-a desemnat o altă zonă, am ales să ajutăm la „curățarea” unor locuri aparținând comunei Măgura. Am colaborat în acest sens cu profesorii și elevii Școlii „Emil Brăescu” Măgura, dar și cu reprezentanți ai Primăriei Măgura. S-au strâns 80 de saci de deșeuri, care au fost apoi colectați din zona Canton Cârligata și pe DN 11, Lizieră.
În loc de concluzie
Astfel de acțiuni, fie la scară mai mică, fie mai ample, au menirea de a obține o schimbare în comportament, astfel încât să conștientizăm cu toții efectele uneia dintre cele mai presante probleme de mediu: deșeurile. Acest lucru se obține nu obligându-i pe elevi să participe de dragul unor statistici și al unor fotografii care „dau bine”, ci oferindu-le o altfel de lecție într-un mediu de viață real, confruntându-i cu probleme reale. Iar reacția elevilor Liceului cu Program Sportiv Bacău, dar și a părinților au fost mai mult decât relevante în acest sens!
Testimoniale
„Și eu vă mulțumesc. A fost o provocare și o lecție. A ajuns acasă încântat” (părinte)
„Acțiunea de azi în cadrul proiectului „Let’s Do it, Romania”, nu a fost doar o strângere de deșeuri. Pentru mine a fost o experiență deosebită și mi-a făcut mare plăcere să văd cum, lucrând împreună, putem face ceva bun în lumea în care trăim. A fost dovada că dacă vrem și nu stăm cu mâinile în sân, aceste lucruri aparent „plictisitoare” se pot transforma în activități plăcute și chiar distractive.” (Andra, XII-A)
„A fost o experiență inedită și o oportunitate de a ne uni cu mic cu mare, de la clasele primare până la clasele de a XII- a și nu numai (și persoane pensionare ni s-au alăturat în acest proiect frumos). O acțiune prin care am putut să ajutam puțin natura și să îndreptam greșeli ale oamenilor. Eu cred că acest proiect ne face să conștientizăm că natura este cea mai mare bogăție a noastră și că trebuie să o ocrotim” (Ștefan, XII A)
„Pentru mine a fost o zi plină de experiențe noi, am făcut o schimbare mică, dar care va avea efecte mari cu siguranță. A fost prima oară când am participat la o astfel de activitate în care am putut comunica cu diferiți oameni și mă bucur că împreună cu ei am reușit să facem un bine naturii. Cu siguranța acest proiect ne-a ajutat și pe noi ca oameni, dar și natura, care este frumoasă și bogata. Avem nevoie de ea! Voi repeta această experiență cu siguranță! #Let’sDoitRomania” (Mădălina, X-A)
„In această zi de septembrie, am avut parte de cea mai frumoasă experiență . Astăzi am aflat încă o dată ce înseamnă munca în echipă! M-am simțit extraordinar alături de acești oameni minunati! Ideea cu Let’s do it Romania! este una genială! Am realizat cât rău facem naturii, iar aceasta a fost o ocazie să învățăm că putem face mai mult ca oameni!” (Roxana, XII-A)
…………………………….
Sursa foto: © Mihaela Mihălăchioai și elevii Liceului cu Program Sportiv Bacău
„Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare” la Liceul cu Program Sportiv Bacău
„Dacă ai grijă de păsări, îți pasă de problemele actuale de mediu din lume”.
Thomas Lovejoy – biolog, părintele biodiversității
Ziua Internațională a Păsărilor Migratoare se sărbătorește anual din 2006 și este o campanie globală de conștientizare a nevoii de protejare a păsărilor migratoare și a habitatelor lor.
Tema sub care se sărbătorește în acest an Ziua Mondiala a Păsărilor Migratoare este:
Să ne unim glasurile pentru protejarea păsărilor migratoare!
Anul 2018 marchează un nou început al acestei sărbători, prin unificarea celor trei culoare/ coridoare planetare majore de migrație a păsărilor și anune: culoarul African-Eurasiatic, culoarul Estasiatic-Australian și culoarul Americilor.
Iubitorii de natură din lumea întreagă își unesc forțele pentru a sărbători Anul Păsărilor prin acțiuni care să le protejeze astăzi și în următorii o sută de ani. O astfel de acțiune a avut loc și în Liceul cu Program Sportiv Bacău, unde doamna consilier Maria Ionos din partea APM Bacău a fost prezentă în ziua de miercuri, 9 mai 2018.
La seminarul dedicat acestui eveniment au participat elevi din clasele a IX-a A și a IX-a B, a X-a A și a X-a B, a XI-a A, coordonați de prof. David Ruxandra Diana – consilier educativ – și laborant ing. Căsăneanu Gabriela.
Activitățile desfășurate de APM Bacău la Liceul cu Program Sportiv sunt înscrise într-un Protocol de colaborare încheiat între cele două instituții.
Laborant ing. Gabriela Căsăneanu
„Capitalist în Capitala Tineretului” – La Liceul cu Program Sportiv Bacău
Vineri, 29 septembrie, Centrul European pentru Strategii Durabile a prezentat elevilor din Liceul cu Program Sportiv Bacău un proiect interesant, menit să-i determine a se implica în croirea propriului viitor.
Știm că e din ce în ce mai dificil pentru un tânăr să-și croiască un drum în viață și să reușească într-un domeniu sau altul. De asemenea, știm cât de grele sunt începuturile și că, adesea, un sfat sau o părere avizată poate deveni o mână de ajutor importantă. În acest sens, proiectul îi încurajează pe tineri să-și gândească propria afacere:
- Visezi să fii propriul angajat?
- Ți-a trecut prin minte să ai putea să-și construiești singur o afacere de succes?
- Ce idei de afaceri ai?
- Ai vreun plan de afacere?
- Te-ai gândit de ce capital ai avea nevoie ca să reușești?
- Ce echipă te-ai gândit să-și construiești?
Au fost câteva întrebări menite să atragă eșevii într-o discuție non-formală despre propriul lor viitor. Invitații speciali ai întâlnirii au fost Raluca Olaru (Decro) și Tanasa Romeo Iulian (Club Sportiv Adamas). Ei le-au povestit tinerilor despre ce înseamnă să ai o afacere de succes, despre cum să crești propria afacere și despre satisfacția pe care ți-o oferă reușitele. Discuția s-a conturat în jurul provocărilor pe care le presupune antreprenoriatul, pe dificultăți și capcane, dar în final, cei doi i-au invitat pe elevi se înscrie în proiect.
În esență, este vorba despre un concurs de planuri de afaceri în urma căruia tinerii participanți pot câștiga premiul de 900 lei net, sau alte premii oferite de către sponsori.
Proiectul a fost o oportunitate pentru a desfășura o oră de dirigenție extinsă, pe modulul „Orientarea carierei”. Au participat elevi din clasele a IX-a A, a XI-a A și a XII-a A, împreună cu diriginții lor, prof. David Diana, prof. Margareta Anghel și prof. Mihai Mihalcea. Inițiatoarea proiectului a fost doamna Diana Manafu, bibliotecar al Liceului cu Program Sportiv Bacău.
În următoarele sătpămâni, doritorii vor putea învăța mai multe despre ce înseamnă antreprenoriatul, vor putea beneficia de training și consiliere, crescând șansele în concurs.
*Proiectul este realizat cu sprijinul Primarului Municipiului Bacău şi al Consiliului Local al Municipiului Bacău. Conţinutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziţia Municipiului Bacău şi nu implică nici o responsabilitate din partea acestora.
Lecții de prim ajutor la Liceul cu Program Sportiv Bacău
În general, școala oferă tot felul de lecții, cu precădere teoretice. Informații importante, dar care, de obicei, nu sunt susținute de aspectul practic. Facem ore de biologie, de anatomie, cunoaștem denumiri științifice, ne pregătim pentru examene. Dar suntem oare capabili să ne descurcăm în situații reale de viață? Știm ce trebuie să facem atunci când se întâmplă să fim martorii unui accident?
Vineri, 22.09.2017, elevii Liceului cu Program Sportiv Bacău s-au implicat într-o activitate în colaborare cu Crucea Roșie Bacău pe tema acordării primului ajutor. Activitea a urmărit două obiective importante:
- acordarea de lecții de prim ajutor elevilor liceului
- popularizarea ideii de voluntariat și atragerea de voluntari ai Crucii Roșii.
După ce au vizionat o prezentare cu informații importante despre ce înseamnă acordarea primului ajutor, elevii Liceului cu Program Sportiv au urmărit cum se efectuează corect manevrele de resuscitare și apoi au exersat ei înșiși.
Au participat elevii claselor a XI-a A și a XII-a D, coordonați de prof. Gabi Corodeanu.
Elevii LPS la Săptămâna Mobilității Europene
Așa cum ne-am obișnuit, începutul școlii aduce și prima activitate extracurriculară și în Liceul cu Program Sportiv Bacău. În perioada 16-22 septembrie s-a desfășurat o nouă ediţie a „Săptămânii Europene a Mobilității” (European Mobility Week) – a XVI-a la nivel european și a III-a la nivel local, cu tematica „Mobilitate nepoluantă, partajată și inteligentă (Clean, shared and intelligent mobility)”.
La nivelul Municipiului Bacău, instituțiile implicate în acest proiect au fost Agenţia de Dezvoltare Locală (ADL), Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacǎu, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, Inspectoratul Şcolar Judeţean, SC Transport Public, Federația Tinerilor din Bacău, Cora și Happy Sport.
Elevii Liceului cu Program Sportiv Bacău au participat vineri, 22 setembrie 2017, la activitatea „În oraș fără mașină”. Condițiile meteo nu au fost cele mai potrivite, astfel că acest concurs de alergări s-a desfășurat în sala „Orizont”. Chiar dacă printre sporturile pentru care se antrenează ei nu se numără și atletismul, au reușit să câștige medalii și diplome la toate categoriile de vârstă.
Astfel, rezultatele lor au arătat cam așa:
- Axinei Constantino, clasa a V-a – locul III
- Șimon Robert, clasa a V-a – Diplomă de participare
- Rău Delia, clasa a VI-a – Locul I
- Anchidin Alina, clasa a VI-a – Locul I
- Cartaș Bianca, clasa a VI-a – Locul I
- Apostu Eliza, clasa a VI-a, Locul I
- Cornelia Munteanu, clasa a VIII-a B – Locul I
- Rotaru Alina maria, clasa a VIII-a B – Locul II
- Crenganeș Alisa, clasa a VIII-a B – Locul III
- Mazilu Antonia, clasa a IX-a A – Locul I
- Șerban Cristi, clasa a IX-a A – Locul I
- Dosoftei Alin, clasa a IX-a A – Locul I
- Mihai denis, clasa a IX-a A – Locul II
- Diac Carmen Ioana, clasa a X-a A – Locul I
- Marian Elora, clasa a XI-a A – Locul II
- Rusu Eric, casa a XI-a A – Mențiune
- Burleanu Alexandru, clasa a XI-a C – Mențiune
- Tălpălaru Alexandru, clasa a XI-a C – Mențiune
- Budău Răzvan, clasa a XI-a C – Mențiune
Grupul elevilor din Liceul cu Program Sportiv Bacău a fost însoțit la această activitate de:
- laborant ing. Gabriela Căsăneanu – coordonator
- prof. Diana Ruxandra David – consilier educativ
- prof. Lavinia Samson
16 SEPTEMBRIE 2017 ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA STRATULUI DE OZON
Trăim pe o planetă aflată într-un echilibru fragil, pe care noi, oamenii, în dorinţa de a ne fi mai bine azi, suntem pe cale să-l alterăm.
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu – UNEP – a declarat ziua de 16 septembrie 1991, „ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA STRATULUI DE OZON”, luând în considerare ziua de 16 septembrie 1987 când s-a adoptat Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. România a aderat la acest protocol în anul 1993, asumându-şi obligaţia de a se conforma prevederilor acestuia. În anul 2017 se sărbatoreşte a 26-a aniversare sub deviza: „Să avem grijă de tot ce-i viu sub soare”.
Pentru a marca acestă zi, Liceul cu Program Sportiv Bacău şi APM Bacău au derulat luni, 18 septembrie 2017, ora 11.00, un seminar unde au fost prezentate materiale educative cu privire la această temă (pliante, afişe prezentare ppt). Obiectivul principal al acestei activităţi a fost să informeze liceenii cu privire la consecinţele acţiunilor de poluare, să-i ajute să conştientizeze rolul lor în societate în vederea stopării fenomenelor care duc la distrugerea stratului de ozon.
Au fost implicați în activitate elevii claselor a IX-a A , a X-a A, XI A şi a XI-a C din Liceul cu Program Sportiv Bacău, coordonaţi de laborant ing. Căsăneanu Gabriela şi de cadrele didactice prof. David Diana Ruxandra – consilier educativ şi prof. Ladaru Oana Elena, Gruia Oana Cristina.
Din cadrul APM Bacău a participat la activitate doamna consilier Maria Ionoş.
ing. Gabriela Căsăneanu
Ziua Internaţională Pentru Protecţia Stratului de Ozon
Ziua de 16 septembrie a fost desemnată Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon. Tema aleasă pentru 2016 este ”Stratul de ozon şi clima: refăcute de o lume unită” şi recunoaşte eforturile colective ale părţilor Convenţiei de la Viena şi Protocolului de la Montreal în vederea refacerii stratului de ozon pe parcursul ultimelor trei decenii şi angajamentul global pentru combaterea schimbărilor climatice.
Ce este ozonul?
Ozonul este un gaz uşor albăstrui, cu miros înţepător, alcătuit din molecule triatomice de oxigen. Cca. 90% din ozon se află în stratosferă şi este cunoscut ca ”ozon bun”, iar restul de cca. 10% se află în troposferă şi este denumit ”ozon rău”. Ozonul stratosferic reprezintă învelişul protector al Pământului şi este situat la o altitudine între 15 şi 40 km. Rolul său este de a reţine radiaţiile ultraviolete biologic nocive din lumina solară.
Nu este o noutate faptul că există eforturi comune de a păstra intact stratul de ozon, pentru că este stratul care protejează și menține viața pe Pământ.
Pentru a marca acestă zi și importanța stratului de ozon, APM Bacău și Liceul cu Program Sportiv Bacău au derulat luni, 19 septembrie 2016, ora 11.00, un seminar unde au fost prezentate materiale educative cu privire la această temă (pliante, prezentare ppt, filme). Obiectivul principal al acestei activități a fost să informeze tinerii cu privire la consecințele acțiunilor de poluare, să-i ajute să conștientizeze rolul lor în societate în vederea stopării fenomenelor care duc la distrugerea stratului de ozon.
Din cadrul APM Bacău a participat la activitate doamna consilier Maria Ionoş.
Au fost implicați în activitate elevii claselor a X-a A , a XI-a A şi XII A din Liceul cu Program Sportiv Bacău, coordonaţi de laborant ing. Căsăneanu Gabriela și de cadrele didactice prof. David Diana – consilier educativ – şi prof. Ladaru Oana Elena.