LPS Bacău

Acasă » Articole etichetate 'CȘE'

Arhive etichetă: CȘE

LPS -ul și-a ales echipa. Vezi cum arată CȘE în anul școlar 2015-2016

Ca în fiecare toamnă, elevii Liceului cu Program Sportiv și-au ales liderii. Unii dintre cei care și-au depus candidatura au fost, poate mai timizi, alții, în schimb, foarte hotărâți, au dezvoltat adevărate campanii la nivelul liceului.

Consiliul-National-al-Elevilor

(Sursa foto: Consiliul Național al Elevilor)

Consiliul Școlar al Elevilor a fost gândit ca o formă de organizare a elevilor pentru a induce ideea democratizării școlii și a relațiilor dintre elevi sau/ și dintre elevi și profesori. Este foarte important ca elevii să intre în contact cu ceea ce înseamnă drepturi, democrație, responsabilitate, asumare și chiar autocunoaștere. Este, pentru ei, un exercițiu care îi va pregăti cu siguranță pentru ceea ce se întâmplă dincolo de porțile școlii, după absolvire. Pe de altă parte, acest consiliu al elevilor va deveni „vocea” tinerilor, care trebuie să se facă auzită atât la nivelul instituției, cât și la nivelul comunității locale sau chiar la nivel național. Dorințele, aspirațiile, problemele sau nemulțumirile lor vor putea atrage atenția, cerând soluțiile optime.

Candidații și-au depus mai întâi candidaturile pe platforma Wedu.ro, a urmat campania electorală, iar în data de 09.10.2015, elevii Liceului cu Program Sportiv Bacău și-au votat favoriții în cursa pentru președinția Consiliului, dar și pentru celelalte departamente.

Pentru functia de presedinte au candidat: Adelina Marin Terinte (11A) si Marian Crăciun (11B)

Și-au depus candidatura pentru vicepreședinte, secretar și celelalte departamente ale CȘE elevii: Geanina Pavăl (10A), Andrei Curelaru (10C), Maria-Mădălina Bîndac (10A), Răzvan-Gabriel Ceapă (10B) și  Alexandru Grosu (10D)

Noutatea pentru acest an școlar a constituit-o funcția de reprezentat în Consiliul de Administrație al școlii, pentru care, candidatul trebuia să întrunească o serie de condiții, cum ar fi să aibă 18 ani împliniți sau să nu aparțină niciunei orientări politice. Pentru această funcție au fost propuși: Diana Rău (12A) si George Crăciun (12B).

Votarea a inceput la ora 09:00 si s-a terminat la ora 13:00,  timp în care fiecare elev al liceului și-a exercitat dreptul la vot. Activitatea a descurs conform planificării, fără incidente de niciun fel. Au votat atât elevii de liceu, cât și cei de gimnaziu, sub îndrumarea profesorilor coordonatori Ruxandra Diana David și Andreea Enache, dar și a doamnei laborant ing. Gabi Căsăneanu. Comisia specisl constituită pentru aceste alegeri a fost compusă din foștii membri ai BEX,Mădălin Anghel, Daniel Simion și Mihai Măriuță (toți elevi ai clasei XII A), alături de Diana Bălăiță (XI A) și Cristian Hociung (X D). Din partea Coniliului Județean al Elevilor a fost prezent ca observator, Bogdan Baciu de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău.

Voturile au fost numărate, iar rezultatele îndelung așteptate. Astfel, noul președinte al Consiliului Elevilor pentru Liceul cu Program Sportiv Bacău este Adelina Marin (XI-A), pe care o felicităm și căreia îi urăm succes în activitatea desfășurată cu noul statut. Îi felicităm și pe cei doi vicepreședinți, Marian Crăciun și Geanina Pavăl, dar și pe toți membrii aleși ai CȘE.

Iată și câteva imagini de la vot:

Această prezentare necesită JavaScript.

Material realizat cu sprijinul elevilor Alexandru Grosu și Cristian Hociung.

Noul președinte al CȘE din Liceul cu Program Sportiv Bacău

29 octombrie 2014 a fost data stabilită pentru alegeri în liceul nostru. Și-au depus candidatura pe WEDU.ro șapte elevi de la clasele a X-a și a XI-a.

Pentru funcția de președinte au candidat:

  1. Anghel Mara – 10A
  2. Crăciun George – 11B
  3. Măriuță Mihai – 11 A
  4. Rău Diana – 11 A
  5. Simion Daniel – 11 A

Pentru funcția de vicepreședinte au candidat:

  1. Cazacu Răzvan- 10 B
  2. Udrea Mihai – 11 B

Din numărul total al elevilor liceului  – 485 – s-au prezentat la vot – 404 elevi din clasele V-XII. În urma numărării voturilor, s-au obținut următoarele rezultate:

Pentru funcția de președinte al Consiliului Elevilor : Anghel Mara cu 161 de voturi

Pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Elevilor : Udrea Mihai cu 224 de voturi.

Din comisia pentru alegeri au făcut parte Dobroi Radu – 12 A, Popa Roxana – 12 A, foști membri ai Biroului Executiv al CȘE în anul școlar trecut, precum și Petrea Alin – 9D și Tătaru Gabriela – 9D.

Observatorii de anul acesta au fost Căsăneanu Alexandru de la Colegiul Național „V. Alecsandri” și Melinte Andreea de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”.

Activitatea s-a derulat fără incidente, sub supravegherea profesorilor diriginți, a consilierului educativ, prof. Diana David – președintele Comisiei de concurs și validare – și a laborant ing. Gabriela Căsăneanu, secretarul Comisiei de concurs și validare.

Biroul Executiv al CȘE urmează să se întâlnească pentru a stabili funcțiile fiecărui membru pentru anul școlar 2014-2015.

Felicitări și mult succes!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

Să ne pregătim de alegeri! Votul tău contează pentru școala ta!

Ca în fiecare an, elevii Liceului cu Program Sportiv trebuie să-și desemneze echipa care îi va reprezenta în Consiliul Județean al Elevilor.

alegeri-ce-2014

Vă așteptăm să vă înscrieți în cursa pentru Președintele CȘE al LPS sau pentru celelalte funcții în vederea alcătuirii Biroul Executiv.

Iată calendarul alegerilor pentru acest an școlar:

page-0

 

Vă așteptăm luni, 13 octombrie 2014, la cabinetul consilierului educativ pentru îndrumări privind accesarea platformei WEDU.ro și întocmirea dosarului personal. Informații suplimentare privind modul de desfășurare a alegerilor puteți obține și pe site-ul oficial al Consiliului Județean al Elevilor Bacău AICI.