LPS Bacău

Acasă » Se întâmplă în școala noastră » Ne place cartea, iubim biblioteca

Ne place cartea, iubim biblioteca


Un proverb românesc mai vechi spunea „O carte aleasă este un bun pri­e­ten”  dar la fel de bine am auzit și următoarele cuvinte (din partea unui coleg profesor ce-i drept): „Tele­vi­zo­rul este pen­tru mine un mod foarte bun de a mă educa. De fie­care dată când cineva îl por­nește , mă duc în altă cameră ca să citesc o carte”.  Din păcate cititul a devenit o activitate destul de rar întâlnită în rândul adolescenţilor. Mulţi elevi renunţă cu uşurinţă la cărţi în favoarea internetului, a filmelor sau a jocurilor pe calculator.  Dar gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează prin rabdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Nu trebuie să vă restrângeţi interesul doar la cărţi, puteţi citi reviste, articole, bloguri.

În cadrul orelor de dirigenţie, la clasa a IX a C (profesor diriginte Andreea Enache)  în perioada 17 noiembrie  2014 – 19 decembrie 2014 vom face o incursiune în universul cărţilor. Proiectul „Ne place cartea, iubim biblioteca” are patru etape:

  • Prezentarea bibliotecii şi a modului de funcţionare (desfaşurată pe data de 18.11.2014 cu sprijinul doamnei bibliotecar Viorica Geangalău)
  • Prezentarea de proiecte de către elevi pe teme referitoare la curiozităţile din enciclopediile geografice;
  • „Cartea de la Guttenberg la Google” ;
  • Organizarea bibliotecii clasei.

„Ne place cartea, iubim biblioteca” are scopul de a stârni interesul pentru lectură, de a- i aduce pe elevi mai des la etajul al doilea, unde să fie capabili să selecteze cărţi în raport cu vârsta, aptitudinile, interesele fiecăruia, să cunoască tehnicile de aşezare a cărţilor în bibliotecă.

            Lectura ne aduce numai bucurie, aceasta:

  • Imbogăţeşte vocabularul;
  • Imbunătăţeşte abilitatea de a scrie;
  • Imbunătăţeste concentrarea;
  • Exersează mintea;
  • Reduce stresul;
  • Oferă o stare de satisfacţie

Fiecare carte va răspunde la câteva întrebări şi va face să vă puneţi altele noi!

Care a fost ultima carte citită de tine?


Împărtășește-ne părerea ta!

noiembrie 2014
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Susținem proiectul

semn spre carte